Folosim cookies pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru.
Prin utilizarea site-ului, ești de acord cu folosirea fișierelor cookie.
Expert Proiect în prima jumătate a anului: între cifre, oameni și dedicare
15 iul. 2025
echipa Expert Proiect
Această primă jumătate a anului 2025 a trecut foarte repede fiind una plină de provocări, dar și de realizări importante, consolidându-ne ca și echipă și continuând să livrăm soluții tehnice dedicate și sustenabile în domeniul expertizării tehnice, ingineriei geotehnice, a testării nedistructive și nu numai. În acest articol ne-am propus să trecem în revistă aceată primă jumătate de an reflectând asupra activității noastre și asupra impactului pe care le-am avut în cadrul proiectelor și colaborărilor în care am fost implicați.
La Expert Proiect urmărim să fim mai mult decât o echipă de ingineri și experți, ne dorim să fim un partener complet pentru toți cei care își doresc siguranță, sustenabilitate și soluții tehnice nu doar eficiente ci și adaptate nevoilor lor din toate punctele de vedere (eficiență tehnică, termene, costuri, etc.).
Peste 90 de proiecte finalizate
În primul semestru, am finalizat peste 90 de proiecte diverse, fiecare cu particularitățile și provocările lui dar fiecare în parte abordat cu multă atenție și dedicare la nivelul echipei.
Am realizat astfel:
Expertize tehnice pentru clădiri rezidențiale și industriale
Expertize tehnice pentru intrarea în legalitate a lucrărilor
Expertize geotehnice pentru excavații adânci și pentru stabilitate de pante și versanți
Proiecte tehnice de consolidare și intervenție
Proiecte tehnice pentru structuri de sprijin și fundații speciale
Consultanță pentru instalarea panourilor fotovoltaice și evaluarea post-seismică
Consultanță tehnică în vederea cumpărării de case și locuințe
Fiecare proiect a fost o oportunitate de a contribui la un mediu construit mai sigur, mai durabil și mai bine documentat.
Scanare 3D & Testări nedistructive
Suntem una dintre puținele companii din România care oferă scanare 3D de înaltă precizie, cu echipamente de ultimă generație, urmărind să oferim nu doar precizie dar și rapiditate în execuție clienților noștri.
În ultimele 6 luni:
Am scanat peste 130.000 mp din clădiri aflate în diverse stadii, existente, în șantier sau în renovare
Am utilizat metode nedistructive de testare pentru a evalua calitatea materialelor fără a afecta structura.
Am demonstrat că tehnologia poate reduce semnificativ timpul de evaluare, poate elimina erorile umane și poate oferi o bază reală pentru decizii rapide și corecte.
În plus, am organizat demonstrații live pentru studenți și specialiști din domeniu, pentru că viitorul construcțiilor înseamnă digitalizare, precizie și eficiență dar și impărtășirea cunoștințelor și muncă în echipă.
Piloți geoenergetici și sustenabilitate
În 2025 continuăm să ne focusăm pe implementarea de soluții sustenabile în proiectele noastre de inginerie geotehnică. Soluțiile noastre GreenTAGS asigură crearea de surse locale de energie regenerabilă prin structurile de rezistență a clădirilor (ex: fundații pe piloți, sisteme de sprijin a excavațiilor, etc.). Am integrat în prima jumătate a anului 2025 aceste soluții în proiecte noi oferind independență energetică atât pe zona de încălzire cât și răcire a construcțiilor.
Implicare în comunitate: educație și formare continuă
În primele 6 luni ale anului, am fost prezenți activ prin:
Participare la Conferința AICPS, unde am prezentat direcțiile tehnologice pe care le urmărim
Participare la cursuri de public speaking pentru ca inginerii noștri să poată comunica mai clar și eficient cu beneficiarii
Organizare de demonstrații practice și internship-uri pentru tineri studenți, pentru a-i conecta la realitatea și provocările domeniului tehnic
Următoarele 6 luni vin cu obiective clare:
Finalizarea unor proiecte complexe de expertizare tehnică în construcții
Finalizarea unor proiecte complexe de excavații adânci în zone urbane
Extinderea capacității de scanare și digitalizare tehnică
Participarea la noi evenimente educaționale și profesionale
Dezvoltarea continuă a echipei și a instrumentelor pe care le folosim
Îți mulțumim că faci parte din drumul nostru!
Fie că ești client, partener sau coleg, ceea ce construim împreună are impact real! La Expert Proiect, punem inovația și noutățile din domeniu alături de siguranța și reziliența construcțiilor și credem că profesionalismul, împreună cu valorile umane, fac diferența.